| Interviu exclusiv oferit de către Cornelia Serban Centrului de Consultanta in Afaceri BV Business Center
* Care sunt domeniile de business in care activezi in prezent, si care este povestea afacerilor pe care le detii?
În primul rând, mulţumesc, Beatris, pentru oportunitatea acestui interviu.
Povestea Edox Translations (numele companiei este o abreviere a sintagmei „electronic documents translations”) începe în 2003, imediat după absolvirea primei facultăţi, când am obţinut diploma universitară în traducere şi interpretare şi autorizaţia de traducător/interpret pentru limbile engleză şi franceză din partea Ministerului Justiţiei. Iniţial, am demarat afacerea ca traducătoare independentă şi, încă de la bun început, m-am orientat către piaţa internaţională, desfăşurându-mi activitatea exclusiv pe Internet, prin intermediul unui site inovator, care permitea lansarea şi urmărirea evoluţiei comenzilor online, pe care l-am construit împreună cu un prieten programator. În scurt timp, mi-am dat seama că trebuia să mă specializez într-un anumit domeniu şi, astfel, mi-am continuat studiile, obţinând o licenţă în comunicare şi relaţii publice, iar ulterior, un master în studii europene şi relaţii internaţionale. Afacerea s-a extins treptat, datorită solicitărilor în continuă creştere din partea clienţilor existenţi, dar şi a noilor clienţi. Am fost implicată, în mod direct sau indirect, în proiecte pentru companii şi organizaţii de prestigiu, cum ar fi Google, Sony Ericsson, Sony, Vodafone, Panasonic, Nissan, Renault, Electricité de France, Veolia, Gaz de France, General Electric, Atlas Copco, Ingersoll Rand, Comisia Europeană şi multe altele.
În prezent, dispunem de o reţea solidă de colaboratori permanenţi, aflaţi în diverse locaţii din lumea întreagă.
* Care sunt produsele sau serviciile principale pe care le furnizezi si cu ce se diferentiaza acestea? Exista vreun atribut care sa le confere unicitate?
Serviciile profesionale oferite de Edox Translations sunt structurate în trei categorii principale: traducere de documente în diverse domenii şi multiple combinaţii lingvistice, localizare software şi localizare de site-uri Web. În completarea acestora, oferim servicii conexe cum ar fi compilarea de glosare terminologice, realizarea de memorii de traducere, consultanţă lingvistică, revizie şi corectură.
Calitatea serviciilor, punctualitatea, abordarea personalizată şi reactivitatea sunt câteva dintre atributele esenţiale care au contribuit la dezvoltarea unor relaţii de lungă durată cu majoritatea clienţilor, care ne consideră un partener de încredere în atingerea obiectivelor acestora privind comunicarea multilingvă. Ne străduim în permanenţă să depăşim aşteptările clienţilor noştri şi investim în noi tehnologii pentru a menţine un nivel ridicat al calităţii serviciilor.
Furnizorii noştri sunt, fără excepţie, traducători profesionişti, a căror limbă maternă este limba ţintă (limba textului tradus) şi au o experienţă îndelungată în domeniile de specialitate în care activează. La fel ca şi în cazul clienţilor, relaţiile durabile cu furnizorii noştri de servicii se bazează pe respect reciproc, onestitate şi comunicare eficientă.
* Care este cheia succesului tau in afaceri si pasii in care ai realizat acesta?
Pasiunea pentru profesia mea şi interesul de a învăţa ceva nou în permanenţă. Educaţia şi perfecţionarea continuă. Cunoştinţele şi capacitatea de adaptare la noile tehnologii software şi Web. Profesionalismul, seriozitatea, flexibilitatea şi atitudinea pozitivă. Hotărârea şi încrederea în reuşită, perseverenţa şi curajul de a face faţă provocărilor. Alegerea cu grijă a colaboratorilor. * Care sunt obiectivele propuse pentru acest an pe plan profesional?
Ca prim obiectiv pentru anul în curs, ne propunem traducerea în mai multe limbi a site-ului nostru Web – accesibil la adresa www.edox-translations.com – a cărui nouă versiune a fost lansată recent şi optimizarea acestuia în vederea unei bune poziţionări în motoarele de căutare. De asemenea, dorim să ne extindem portofoliul de clienţi finali, precum şi baza de date a traducătorilor cu experienţă, specializaţi în diverse domenii. |